Materialele de constructii s-ar putea scumpi cu 10% in acest an

Materialele de constructii s-ar putea scumpi in perioada urmatoare cu aproximativ 10%, în conditiile în care costurile companiilor de profil vor creste, însa aceasta evolutie a preturilor nu va fi digerata de piata, sunt de parere reprezentantii Baumix.

“La nivelul pietei ar fi vorba despre maximum 10%. Noi am ales sa nu crestem preturile în ciuda cresterii cheltuielilor de productie cu circa 8-10% pe baza scumpirilor în lant ale materiilor prime, în special a hârtiei (sacii pentru ciment) si combustibilului”, a declarat, pentru Curierul National, Razvan Bobe, directorul de cercetare si dezvoltare al producatorului de materiale de constructii.

Potrivit companiei, în 2010, preturile medii la nivelul întregii piete au suferit o contractie de circa 10-15% fata de 2009. Tinând cont atât de sezonalitatea pietei, cât si de influenta lipsei proiectelor administratiei centrale si locale, reprezentantii Baumix estimeaza ca o crestere a preturilor va conduce la contractia pietei, deja afectata în 2009 si 2010 de criza economica.

“În acest moment, piata nu este pregatita sa absoarba o crestere a preturilor, desi sunt deja jucatori care iau în calcul si aceasta posibilitate. În ceea ce ne priveste, facem eforturi în a acoperi aceste cresteri ale cheltuielilor prin eficientizarea costurilor”, a mai spus oficialul Baumix.
Referitor la evolutia pietei de materiale de constructie din acest an, reprezentantii Baumix ramân pesimisti si nu vad nici macar o stagnare a pietei.

“Ramânem pesimisti în privinta evolutiei pietei pentru ca semnalele pe care le primim sunt negative – zona proiectelor imobiliare noi ramâne în continuare în stand-by, accesarea creditelor pentru locuinte ramâne dificila, iar marile proiecte de infrastructura ale statului (anvelopari) sunt de asemenea stagnate. Potrivit estimarilor noastre, în 2010 piata materialelor de constructii s-a contractat cu circa 30%, iar scaderea va continua si în 2011″, a afirmat Razvan Bobe.
În ceea ce priveste strategiile, acesta a spus ca cel mai bine e ca jucatorii sa aleaga optimizarea costurilor si mentinerea preturilor, pentru a nu cauza daune si mai mari pe aceasta piata. “2010 a fost pentru noi un an de cotitura, în care am decis sa optimizam costurile operationale si sa ne concentram pe cresterea productivitatii. Vom continua acest proces si în 2011″, a mai spus oficialul producatorului de materiale de constructii.